Mircea Eliade, 110 ani de la naștere

Mircea Eliade, 110 ani de la naștere

61
Mircea Eliade - 110 ani de la naştere
Mircea Eliade - 110 ani de la naştere

În 2017 se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907, la București).

Numele inițial de familie a fost Ieremia, dar tatăl său, admirator al pașoptistului revoluționar Ion Heliade Rădulescu, preia numele Heliade, adaptându-l în Eliade, nume preluat apoi de toți membrii familiei.

Mircea a mai avut o soră, Corina Eliade, mama cunoscutului scriitor semiotician Sorin Alexandrescu, critic literar care a formulat celebra teorie a epicului dublu din proza fantastică a lui Mircea Eliade. Teoria este studiată în școala românească, în liceu, și constă în două „intrări” și două „ieșiri” în/din timpul real, conturate prin dubla alternare a planurilor real-ireal, real-ireal în care se petrece acțiunea din cele mai cunoscute nuvele și povestiri fantastice: La țigănci, Pe Strada Mântuleasa, În curte la Dionis, Ghicitor în pietre, Podul etc.

După absolvirea claselor primare la școala… de pe strada Mântuleasa (cadru real), Mircea Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret  din București, fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica, Barbu Brezianu, viitori intelectuali ai elitei interbelice.

După o pubertate dificilă, consumată anost, dar întregită de intens studiu solitar, începând din 1925, pe când era adolescent, Mircea Eliade este aproape unanim recunoscut ca fiind „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care relevă o surprinzătoare imaginație, o spectaculoasă viziune artistică, de regulă creată în registru fantastic, romantic, filosofic. Nu prea târziu apar primele romane autobiografice: Gaudeamus, terminat în 1928, devenind partea a doua din Romanul adolescentului miop.

Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini, autorul celebrului roman Un om sfârșit, despre care avea să spună că „i-a furat adolescența”, și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu acordat de Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-a provocat acestuia neplăceri, intrând în dizgrația opiniei publice. Și totuși, pasiunea pentru literatura și cultura italiană se conturează în susținerea licenței, în 1929, cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua mare pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta.

Întors la București, își susține doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate cu romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice, în special, cele ce țin de prototipul personajului principal al cărții care a existat în realitate, Maitreyi Devi, fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, dar și de dramatismul iubirii celor doi tineri, Mircea, de 23 de ani și Maitreyi,de 16 ani. Adolescenta scria versuri, apreciate de celebrul scriitor indian Rabindranath Tagore, făcând parte din elita culturală a Indiei.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii ’30, trăită în India de Mircea și Maitreyi, a primit, după 42 de ani, o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi, care prin romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în limba bengali, tradus și publicat apoi în limba engleză, a reinterpretat scenariul iubirii absolute, din viziunea ei

Mircea și Amrita (din romanul Dragostea nu moare, de Maitreyi Devi), ca și Allan și Maitreyi (din romanul Maitreyi , de Mircea Eliade), pot sta alături de dramaticele, nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, chiar dacă romanul Dragostea nu moare (1976), a apărut până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, neavând încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933).

Recunoscând talentul și cunoștințele vaste ale lui Mircea Eliade, Nae Ionescu, profesorul de logică și metafizică, i-a facilitat intrarea în redacția ziarului Cuvântul, situație care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Deși părerile criticii literare sunt împărțite, Nae Ionescu a avut un merit de necontestat în evoluția spirituală a lui Mircea Eliade, sprijinind și alte tinere talente ale epocii interbelice, precum Mihail Sebastian.

De la mijlocul anilor ’30, Eliade a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut, sprijinit de Nae Ionescu. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire„, dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938, în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. Ministrul de interne, Armand Călinescu, l-a considerat pe Eliade autor de propagandă legionară.

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.

Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa, deși a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară.

Contribuția sa în literatură , cultură este covârșitoare: a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, filosof și istoric al religiilor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului (centrum mundi), pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase

Opera sa literară stă mărturie unor tulburătoare  convingeri de viață, probleme existențiale. Operele Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale, pentru că

Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade și în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Mircea Eliade a încetat din viață pe 22 aprilie 1986, la Chicago. Este membru post-mortem al Academiei Române, din 1990.

Pentru elevii de liceu care studiază literatura, Mircea Eliade este, în prezent, unul dintre cei mai iubiți scriitori.

 

Acordă o notă articolului!

Comments

comments

CARTEA POATE FI DISPONIBILĂ PE:


Vreau în Clubul de lectură!