Interviu cu Mariana Gorczyca, scriitor și jurnalist cultural

Interviu cu Mariana Gorczyca, scriitor și jurnalist cultural

136
Mariana Gorczyca - Salone del libro Torino 2016
Mariana Gorczyca - Salone del libro Torino 2016

Mariana Gorczyca este un apreciat scriitor contemporan, jurnalist, profesor, doctor în Filologie al Universităţii „Babeş-Bolyai”  din Cluj-Napoca, pe o temă despre revistele literare din anii comunismului.

S-a născut pe 1 martie 1956, la Brăila, iar prin căsătorie locuiește la Sighișoara. A publicat 6 volume: unul de poezie, 4 de proză și unul de istorie literară, precum și numeroase articole literare în reviste prestigioase: Vatra, Discobolul, Familia, Saeculum, Observator cultural etc.

Ne-am cunoscut în urmă cu aproximativ 10 ani, la un simpozion internațional la Sibiu.

În cele ce urmează, vă prezentăm un interviu recent acordat în exclusivitate pentru site-ul și revista Cărți Bune…

Ana Maria Zlăvog

Există cel puțin 3 particularități excepționale ale Marianei Gorczyca: cariera didactică din învățământul preuniversitar (liceu), ca profesor de Limba și literatura română și italiană la Colegiul Național „Mircea Eliade“ din Sighișoara, cu doctorat în Filologie, la Cluj, și asociat în învățământul universitar, activitatea literară (autoare a 6 volume) și activitatea jurnalistică (temele preferate pe care le abordați fiind târgurile de carte). Cum se armonizează aceste aspecte ale vieții ? Există o miză a succesului, a performanței?

Mariana Gorczyca

Aș fi ipocrită până peste poate să spun că succesul – atunci când el este – mă deranjează. Dar ar fi un neadevăr să afirm că mă organizez și îmi ordonez pașii în funcție de ce mi-ar aduce recunoașterea, felicitările și, y compris, invidiile :).

Tot ce am făcut s-a rânduit și a venit cumva de la sine. Am făcut toată viața, spre 90 de procente, cam ceea ce mi-a plăcut să fac. Și de aici bucuria, pofta, anduranța și… performanța.

La școală am fost în elementul meu de când mă știu. Îmi asum cu bucurie condiția de a învăța pe alții, cu alții și de la alții. Pot număra pe degetele de la două mâini zilele în care nu m-am îndreptat cu zâmbetul pe buze spre Școală. Chiar și în perioada aceea scurtă din anii 80 când am făcut naveta peste Dunăre, de la Braila la Măcin și apoi la Garvăn, gravidă fiind, m-am bucurat de fiecare așteptare a bacului și am dibuit frumsețea și noima ceței de noiembrie.

Jurnalismul a venit pliat peste un inc al implicării conștiente în prezentul trăit cu ochii deschiși (sună oarecum prețios dar acoperă adevărul totalmente), iar specializarea mea pe târgurile de carte din Europa s-a făcut din mers, pe măsură ce Salone del Libro, Bok&Bibliotek, Livre Paris m-au fidelizat. Să călătoresc nu numai pentru cărțile mele, dar și ale altora este suprema mea bucurie.

Ana Maria Zlăvog

Ce a însemnat debutul din 2003, cu volumul Versuri pentru pauza mare (Editura Marineasa, Timișoara) în contextul dezvoltării personale și profesionale ? A fost un debut voit întârziat, amânat ? Aveați 47 de ani…

Mariana Gorczyca

Păi și Arghezi tot la aceeași vârstă :). În cazul debutului meu editorial – să îi zicem –  târziu a contat foarte mult condiția de mamă. Cât au fost copiii noștri mici, am fost Mama. Și mi-a fost de ajuns. Când i-am văzut deja cum își fac singuri pita pentru școală, că învață, că se mișcă în niște cercuri de prieteni în regulă…, mi-am amintit brusc că cel mai mult și mai mult pe lumea asta îmi place să scriu. Și mi s-a năzărit într-o noapte că ar fi cazul să mă adun într-o cărticică de poezioare/stări. Cu sinceritate și asumându-mi dezgolirea (sinelui) în public. Așa s-a născut volumașul Versuri pentru pauza mare.

Ana Maria Zlăvog

Ce reprezintă celelalte volume publicate, ce etape, experiențe de viață, viziuni artistice ne ilustrează?

Mariana Gorczyca

În primul rând cărticica de versuri m-a încărcat de responsabilitate. Mi-am dat seama că am scris-o cum mi-a venit mie, fără să fiu la curent cu ceea ce se mai scrie în rândul poeților contemporani. Prin urmare, m-am apucat să citesc seară de seară, înainte de culcare, poezie. Consecințele? Adormeam din ce în ce mai greu. În al doilea rând, mi-am dat seama că sunt alții infinit mai talentați decât mine. Aveam seri cu Ion Mureșan, seri cu Ileana Mălăncioiu. Că nici nu mă menajam cu poeți minori. Apărea la orizontul zorilor și Radu Vancu… Și citindu-i pe ei, am decis să umblu în sertarele unui secretaire vechi, cărat cu noi pe la toate domiciliile, unde aveam stocate, cam alandala, caietele cu creațiile mele de când mă știam. Am dat de piese de teatru (vreo trei), dar mai ales de proze scurte și de începuturi de romane. Le-am recitit, nu m-am rușinat de ele, ba, pe alocuri, mi-am zis nemaiîncăpându-mi în piele: ”Gorczyca, ești bună!” Și,  cumva iluminată: ”Acasă eu mă simt când scriu proză.”

Ana Maria Zlăvog

Proza actuală, contemporană, a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ceea ce privește registrele artistice abordate, viziunea despre lume și viață, construcția narativă…..Cum se împart, în procesul de creație, inspirația, truda, munca de cercetare și documentare, pentru Mariana Gorczyca ? Proza oferă un spectru mai larg de teme și motive literare pentru creație ? Vă gândiți să reveniți la poezie ori să abordați, de exemplu, și dramaturgia, traducerile în/din limba italiană?

Mariana Gorczyca

Sunt întrebări șirag :). Încerc să îți răspund la fiecare nu din punct de vedere al cuiva căruia nu îi este deloc străină teoria, critica și istoria literară. Din această perspectivă spațiul nu ne-ar ajunge. Voi rezuma însă cum s-au născut cărțile mele de proză.

CHEFUL nu se organizează, vine de la sine este romanul meu de debut, cu o poetică postmodernistă de care am fost conștientă abia după ce am pus punctul final. Scrisesem o proză scurtă în revista ”Vatra”, în care mă tot lamentam autoreferențial că nu fac descrieri, că nu dezvolt istorioare despre personaje secundare… fiindcă un short story este doar un short story. Dar am luat apoi acea proză scurtă și, ca într-un exercițiu de scriere creatoare, am începutut să umplu intersitițiile textului, să anulez fiecare lamentație și să trec la descrieri, istorioare, fiecare capitol fiind improvizații, ca la jazz, ale unor teme și forme narative. Muzica și arta plastică au însoțit de regulă proza mea, împrumutându-mi modalități de expresie. Dintr-un soi de decență nu predau postmodernismul – cu tot ce presupune exhibarea bucătăriei de creație – prin romanul meu, dar construcția lui ar fi perfectă pentru înțegerea de către liceeni ”cu ce se mănâncă” acest curent literar. (Mi s-a spus că la un Colegiu prestigios din Braila, unde am fost și oaspete, se studiază povestirea având ca suport două texte scrise de mine, Marți, respectiv Miercuri, și publicate în volumul Să iau cuvintele cu mine).

Poate experiența mea de profesor de liceu de atâția ani a influențat involuntar scrierea unor texte care să vină în întâmpinarea unor migăloase misiuni de modelare și de înțelegere a lecturii de către adolescenți. Știm amândouă cu cât efort, subterfugii și jocuri de seducție îi convingem pe adolescenți să mai citească. Recomand, în același scop, introducerea în programă a unor fragmente din cărțile lui Dan Lungu. Umorul, contemporaneitatea subiectelor, vivacitatea și credibilitatea personajelor sale ar trebui să îi facă pe cei care editează manuale să nu ignore cărți precum Sunt o babă comunistă sau, mai ales, Fetița care se juca de-a Dumnezeu.

Ana Maria Zlăvog

În 2010, romanul „Cadenţă (pentru un marş erotic)” a fost  nominalizat pentru Cartea anului, premiat la Zilele Prozei de la Cluj-Napoca, premiat la Târgul de Carte Urban Afi Cotroceni, de site-ul Reţeaua Literară, iar în 2013, romanul „Parcurs”, premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, a fost tradus în limba maghiară de Gabriella Koszta, cu titlul Az utolsó ütés, Noran Libro Kiadó.

Care este impactul asupra publicului al unor volume ce au cunoscut notorietate, fiind popularizate, mediatizate prin intermediul târgurilor de carte și al traducerilor ?

Mariana Gorczyca

Mentalul nostru, curiozitatea noastră artistică funcționază și se alimentează accesând notorietatea. De aceea scriitorii premiați, publicați, traduși, expuși, invitați, comentați nu au cum să nu ajungă să capteze interesul. A fi tradus pentru unii înseamnă teama de a fi prost receptați prin intermediere lingvistică. Pentru alții însă este încredere în cel care permeabilizează un topos literar, modificând granițele spațiului în care poți fi citit. M-am bucurat când Dieter Schlesak – scriitorul european prin excelență – mi-a tradus în germană câteva poezii într-o Antologie intitulată Transilvania, mon amour. M-am bucurat luna trecută când am avut lecturi publice în Italia, în urma traducerilor în limba italiană a unor povestiri din volumul Să iau cuvintele cu mine, făcute de Sara Salone și Roberto Merlo. Intrarea României în Comunitatea Europeană a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla culturii române. Circulăm, nu mai avem nevoie de vize, putem onora invitații, putem accesa programe, ne putem întâlni cu traducători, editori și nu în ultimul rând cu cititorii. Sunt multe zone în Europa în care mă simt realmente în deplin confort cu mine și cu cei din jur.

Pagina următoare>>

Acordă o notă articolului!

Comments

comments

CARTEA POATE FI DISPONIBILĂ PE:


Vreau în Clubul de lectură!