Fănuș Neagu, 85 de ani de la naștere

Fănuș Neagu, 85 de ani de la naștere

45
Fănuş Neagu
Fănuş Neagu

Considerat un scriitor reprezentativ pentru istoria literaturii române contemporane, dar valorificat prea puțin în programele școlare, reprezentant important al Realismului postbelic, Fănuş Neagu a fost un talentat prozator, dramaturg și scenarist, de la a cărui naștere (5 aprilie 1932, Grădiștea de Sus, județul Brăila) se împlinesc 85 de ani.

A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași și Liceul Militar din Câmpulung-Muscel. Urmează apoi cursurile Școlii Pedagogice ”Costache Negri” din Galați (1951-1952) și ale Școlii Pedagogice nr. 2 din București.

Din 1951 devine cursant al Școlii de literatură „Mihai Eminescu” (instituție prestigioasă în epocă, dar controversată, formând o nouă generație de scriitori), fiind coleg cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc.

Între 1954-1957 studiază la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

A fost profesor suplinitor la Școala generală din comuna Largu-Galați (1953-1954), apoi redactor la ”Scânteia tineretului” (1954-1956), la revistele ”Luceafărul” ‘ și ”Amfiteatru” (1965-1968); director al săptămânalului ”Țara” (1990).

În 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu și Valeriu Cristea, publicarea revistei ”Literatorul” (fondată de Al. Macedonski) .

Fănuş Neagu a debutat în 1954 cu nuvela ”Dușman cu lumea”, publicată în revista ”Tânărul scriitor” (1954), iar cinci ani mai târziu debutează editorial cu povestirile din volumul ”Ningea în Bărăgan” (1959, volum reeditat în 1964, cu unele completări, sub titlul ”Cantonul părăsit”).

Au urmat operele memorabile :  ”Somnul de la amiază” (1960), ”Dincolo de nisipuri” (1962), ”Vară buimacă” (1967), ”Casa care se leagănă” (1971), ”În văpaia lunii” (1972), ”Fântâna” (1972), ”Pierdut în Balcania” (1982), ”Povestiri din drumul Brăilei” (1989), ”Partida de pocher” (1995), ”O corabie spre Bethleem” (1998).

Câteva dintre nuvelele și povestirile sale au fost traduse și incluse în numeroase antologii publicate în străinătate.

”Inspirată îndeosebi de lumea țărănească, dar și de exotica ambianță portuară dunăreană din zona sud-estică a țării, nuvelistica lui Fănuș Neagu narează întâmplări neobișnuite, multe comice la modul absurd, portretizează oameni suciți, trăsniți, unii încântători prin pitorescul ‘buimac’ și inteligența debordantă anapoda”, notează criticul literar Dumitru Micu în Dicționarul scriitorilor români.

Ca prozator, Fănuş Neagu a cunoscut deplina consacrare cu romanul ”Îngerul a strigat” (1968), titlu de referință al prozei românești postbelice, carte care a dominat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut.

Au urmat : ”Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire” (1977) și  ”Scaunul singurătății” (1988), ”Țara hoților de cai” (1991), ”Amantul Marii Doamne Dracula” (2001), ”Asfințit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu fața ascunsă” (2004, 2 volume).

Atras de teatru, a scris câteva piese, precum ”Echipa de zgomote” (1970), ”Scoica de lemn” (1978), ”Casa de la miezul nopții sau Paiața sosește la timp” (1988), toate premiate, de-a lungul timpului, de Uniunea Scriitorilor din România.

A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: ”Lumină de iulie” (1963), ”Casa de la miezul nopților” (1975), ”Lișca” (1983), ”Sosesc păsările călătoare” (1984), ”Casa din vis’‘ (1991), ”Terente — regele bălților” (1995) etc.

Activitatea literară este completată cu redactarea a numeroase articole, reportaje, povestiri publicate în multe ziare și reviste, prefețe la diverse cărți cu profil sportiv sau turistic,  ”tablete” sportive, pitorești, scrise într-un stil metaforic inconfundabil  în ”România literară”, adunate în volumele ”Cronici de carnaval” (1972) și ”Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea’‘ (1977).

Volumele de publicistică ”Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă” (1979), ”A doua  carte cu prieteni” (1985), ”Insomnii de mătase” (1981), ”Întâmplări aiurea și călătorii oranj’‘ (1987), precum și literatură pentru copii (”Caii albi din orașul București”, 1967) sunt, de asemena, extreme de interesante.

Înzestrat cu un talent cu totul de excepție, creator de limbă literară, maestru al metaforei și alegoriei,  Fănuş Neagu a fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor în anii: 1964, 1968, 1970 și 1988, potrivit http://www.academiaromana.ro/.

La 12 noiembrie 1993, acesta a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular. În perioada1993-1996, a fost director al Teatrului Național din București.

Fănuş Neagu  a murit la 24 mai 2011, la vârsta de 79 de ani, după o îndelungată suferință.

Acordă o notă articolului!

Comments

comments

CARTEA POATE FI DISPONIBILĂ PE:


Vreau în Clubul de lectură!