Ana Blandiana, 75 de ani de la naștere

Ana Blandiana, 75 de ani de la naștere

76
Ana Blandiana - 75 de ani de la naştere
Ana Blandiana - 75 de ani de la naştere

Ana Blandiana este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane, autoare a peste 26 de cărți publicate în limba română și a 60 de volume apărute în alte 26 de limbi.

Născută de Bunavestire, pe 25 martie 1942, la Timișoara, orașul-martir, simbol al Revoluției de la 1989, Ana Blandiana (pseudonimul literar pentru Otilia Valeria Coman, prin căsătorie, Rusan) a fost predestinată luptei pentru libertate  și dreptate națională.

După instaurarea regimului comunist în România, tatăl său, preotul Coman, a fost arestat ca „dușman al poporului”, pentru simplul motiv că slujea ortodoxiei, și nu, așa cum avea să spună mai târziu, oarecum din aceleași considerente, Marin Preda, în celebrul său roman Moromeții, „noii religii a binelui și a răului”, adică întunecatul regim politic comunist.

Ca fiică a unui deținut politic, Otilia Valeria Coman a trebuit să înfrunte de timpuriu nedreptățile sociale, fiind obligată să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.

Pentru a înlătura într-un fel sau altul repetatele șicane ale opresivului regim comunist, teroarea acestuia insuflată prin abuzuri sociale, constrângeri și amenințări, Otilia Valeria Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei sale, Blandiana, din județul Alba.

Înainte de a deveni poetă recunoscută, a lucrat pe un șantier de construcții, deoarece persecuțiile regimului comunist au continuat, tatăl ei fiind declarat chiabur. Cenzura comunistă nu a admis faptul că ea a publicat o celebră carte de poezii despre … Motanul Arpagic, interpretat de cititori, dar și de critica literară, drept o aluzie la Nicolae Ceaușescu.

Celebrul personaj, Motanul Arpagic, este și astăzi la fel de iubit ca în anii comunismului, putând fi receptat atât într-un registru comic, amuzant, ludic, tipic literaturii pentru copii, dar și într-un registru alegoric, subtil, metatextual, grav și sarcastic, tipic umorului absurd prin care realitatea se învăluie în măști ficționale, se colorează în tabu-uri  și experiențe dramatice trăite aievea, dar ascunse sub farmecul naivității, pentru accentuarea rolului fundamental al literaturii ca formă de protest, de rezistență împotriva  dictaturii comuniste și, până la urmă, împotriva oricărei forme de abuz social, fizic și psihic dezvoltat în timpul unui sistem opresiv.

La scurt timp după eliberarea din detenția politică, tatăl poetei (martir al luptei anticomuniste), a murit într-un accident în anul 1964.

După absolvirea Facultății de Filologie din Cluj, urmată cu succes, din vocație, Ana Blandiana a debutat în revista literară Tribuna, cunoscută în mediul universitar clujean drept una dintre cele mai influente publicații de cultură, fără amestec de influențe politice ori de cenzură comunistă.

Înainte de Revoluția din 1989, Anei Blandiana  i s-a luat în trei rânduri dreptul de a publica (1959-1964, 1985, 1988-1989), iar în ultimii doi ani, 1988-1989, numele ei a fost interzis, cărțile i-au fost eliminate din biblioteci, librării, școli.

Activitatea literară și culturală a Anei Blandiana a căpătat treptat notorietate. În luna mai 1990 a reînființat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (fiind președintele acesteia între 1991-2002).

În ianuarie 1993 a inițiat, împreună cu scriitorul Romulus Rusan (soțul său, trecut recent, în 2016, la cele veșnice), Memorialul Sighet, iar în aprilie 1995, Academia Civică, pe care le conduce de la înființare până în prezent.

Academia Civică realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

Ana Blandiana este, totodată, membru al Academiei Europene de Poezie, al Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” și  al Academiei Mondiale de Poezie.

Invitată de onoare a unor universități, academii, organizații culturale, Ana Blandiana a participat la nenumărate congrese și festivaluri de poezie, a efectuat călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene, a susținut conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde aproape peste tot în lume.

A publicat în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania.

După 1989, efectuează traduceri, scrie eseuri literare, articolele de analiză politică în marile ziare germane.

A fost distinsă cu Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, în 1969, cu Premiul pentru Poezie al Academiei Române, în 1970,  Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București, în 1982,  cu Premiul Internațional „Gottfried von Herder„, Viena, în 1982,  Premiul Național de Poezie, în 1997; Premiul „Opera Omnia„, în 2001; Premiul Internațional „Vilenica”, în 2002.

În martie 2016, a primit Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul Patria mea A4, publicat în traducere poloneză în ianuarie 2016. Decernarea premiului a avut loc în cadrul ediției a IV-a din cadrul concursului cu același nume, organizat la Gdansk, în Polonia.

Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române, din 2016.

Personal, am cunoscut-o pe Ana Blandiana cu prilejul Festivalului- Concurs Național de Creație și Interpretare de la Brăila, organizat excepțional, din 2012, de către Școala Sandu Aldea  Brăila și Grupul Școlar (acum, Liceul Tehnologic) Anghel Saligny din Brăila, prin contribuția extraordinară a doamnei profesoare, dr. Gabriela Vasiliu.

Actualmente este în derulare, la Brăila,  Festivalul Național de Creație și Interpretare Ana Blandiana, FAB, ediția a VI-a ( regulamentul, la  http://www.festival-anablandiana.ro),  în sensul că organizatorii au planificat, ca la edițiile precedente, o etapă de expediere a creațiilor ce urmează a fi jurizate și premiate, iar în zilele de 5 și 6 mai 2017, cu prilejul desfășurării manifestărilor artistice propriu-zise ale festivalului, constând în lansări de cărți și de reviste literare, o sesiune de comunicări științifice, dramatizări, momente poetice, recital folk și premierea concurenților (elevi de gimnaziu și liceu), Ana Blandiana să fie prezentă, ca și altădată, la Brăila.

La toate edițiile acestui festival ce îi poartă numele, Ana Blandiana a fost prezentă la Brăila (până anul trecut, însoțită de soțul său, scriitorul Romulus Rusan).

NOTĂ.

Vom reveni asupra acestui subiect, prezentând publicului detalii și imagini de la acest eveniment pe care iubitorii de cultură și literatură din Brăila (și nu numai)  îl așteaptă cu interes.

LA MULȚI ANI,  ANA BLANDIANA !

Acordă o notă articolului!

Comments

comments

CARTEA POATE FI DISPONIBILĂ PE:


Vreau în Clubul de lectură!